Comunicate

 

EUGEN ION, NOUL PREŞEDINTE AL ASOCIAŢIEI DE DEZVOLTARE DURABILĂ A JUDEŢULUI

Primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion, a fost ales ieri în funcţia de preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Durabilă a Judeţului (ADDJ) Tulcea. Până acum funcţia a fost ocupată de Nicu Mihai, reprezentant al Consiliului Judeţean Tulcea.

Asociaţia a luat fiinţă în noiembrie 2007, la iniţiativa conducerii CJ Tulcea, în scopul dezvoltării pe termen lung a comunităţilor locale membre.

„De la început, rolul acestei asociaţii a fost acela de a veni în sprijinul primăriilor şi de a scrie proiecte nu neapărat pe fonduri europene, ci pe toate tipurile de finanţări. Este o echipă formată din specialişti care în momentul când apar finanţări, UAT-urile membre fac o solicitare către asociaţie şi începe scrierea proiectului, depunerea şi implementarea. Asociaţia este înfiinţată de 12 ani de zile şi are în portofoliu destule proiecte scrise, dar ca de fiecare dată există loc şi de mai bine. Sper ca în următoarea perioadă, în funcţie de liniile de finanţare să putem veni în sprijinul tuturor membrilor din asociaţie”,  ne-a declarat preşedintele ADDJ, Eugen Ion.

Preşedintele a transmis mulţumiri primarilor care l-au votat şi cu ajutorul cărora intenţionează să obţină cât mai multe finanţări pe noua programare 2021-2027.

„Vreau să mulţumesc tuturor colegilor mei primari pentru votul lor de încredere în cadrul acestei organizaţii. Împreună ne vom strădui să valorificăm eficient toate oportunităţile de finanţare pe care ni le va oferi noua programare financiară 2021-2027 şi vom lucra mai mult şi mai bine pentru dezvoltarea comunităţilor locale pe care le reprezentăm, fiecare dintre noi”, a transmis Eugen Ion.

Administrarea Asociaţiei este asigurată de către Consiliul Director format din membrii Enache Dumitru – primar Stejaru, Aurel Iorga – primar Luncaviţa, Ciobanu Laurenţiu – primar Topolog şi Condrat Nicuşor – reprezentant delegat al CJ Tulcea.

În prezent, asociaţia are 32 de UAT-uri membre, la care se adaugă judeţul Tulcea prin Consiliul Judeţean şi oraşul Babadag. Misiunea ADDJ este de a sprijini dezvoltarea locală şi regională a judeţului Tulcea, prin aplicarea principiilor dezvoltării durabile. Asociaţia este constituită în scopul realizării în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori al furnizării în comun a unor servicii publice, precum şi în scopul de a facilita cooperarea între unităţile administrativ – teritoriale membre.

Sursa – Ziarul Delta


Publicat – 01.04.2020

 

Niciun document nu se mai depune fizic la AFIR: Beneficiarii PNDR 2020 pot folosi inclusiv noul CLOUD AFIR pentru a transmite documente

În contextul pandemiei de COVID-19, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pune la dispoziția beneficiarilor finanțărilor acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) o soluție alternativă de transmitere a documentelor bazată pe tehnologia Cloud.
„Această soluție a fost concepută pentru a acoperi situațiile în care unii dintre beneficiarii noștri erau nevoiți să depună documente în format tipărit, pe hârtie. Mă refer în principal la Grupurile de Acțiune Locală pentru submăsura 19.2, la o parte dintre beneficiarii care au depus proiectul în sesiunile în care nu era activă depunerea on-line sau la autoritățile locale, pentru unele proceduri de licitație publică. Așadar, prin implementarea acestei facilități, am reușit să construim un cerc digital complet care permite beneficiarilor PNDR să deruleze on-line întregul proces de accesare a fondurilor europene și de implementare a proiectelor PNDR, în relația cu AFIR” a declarat Dorin OPREANU, director general adjunct AFIR.

Modalitatea de utilizarea a soluției CLOUD AFIR este prezentată pe pagina de internet www.afir.info >> Instrucțiuni pentru module online >> Instrucțiuni generale >> Instrucțiuni încărcare documente proiecte offline (link: https://online.afir.info/Help/IncarcareDocumenteOffline). De asemenea, cei interesați au la dispoziție un material video de prezentare pe canalul oficial de YouTube al Agenției, accesând link-ul https://www.youtube.com/watch?v=05zlzxJBw8Y

MULTIMIM!

 

Publicat – 27.08.2018
ANUNT SELECTIE PARTENER
Pentru implementarea proiectului ”Susținerea creșterii gradului de angajare a persoanelor greu ocupabile din Delta Dunării prin măsuri personalizate de stimulare a ocupării și de formare profesională”, care va fi propus pentru cofinanțare din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020……


Publicat – 25.05.2018
REGULAMENT nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor)


Primariile de comune din Tulcea au ramas fără răspuns la contestaţii

Proiect pentru sprijinirea primariilor din judet

Noi membri in Asociatia de Dezvoltare Durabila a Judetului

Promovarea sustenabilitatii pe termen lung a zonelor rurale in ceea ce priveste dezvoltarea resurselor umane si ocuparea fortei de munca